Arborele Vieții / Tree of Life

 


                                Arborele Vieții

Copacul vieții este un simbol al conectarii noastre cu tot ceea ce ne înconjoară şi ne reaminteşte că sănătatea şi fericirea noastră  depind foarte mult şi de sănătatea şi fericirea  celor din jurul nostru. 
         Pomul vieții simbolizează înțelepciunea divină, o relație neîntreruptă între lumea pământească și cea din Ceruri.Așa cum Arborele are rădăcini adânc înfipte în pământ, la fel și noi oamenii ne tragem seva și puterea din familia noastră, din străbuni. 
          Frunzele acestuia reprezintă unicitatea creațiilor de pe pământ,  inclusiv oamenii.  Asemeni frunzelor unui copac , și noi suntem diferiți,  avem culori și texturi diferite, iar Pomul cosmic ne arată că putem conviețui toți,  în pace , indiferent de cât de mari ar fi aceste diferențe. (www.stiridinlume.ro)

    Yin Yang 

       "Înlăuntrul luminii este întunecime, dar nu încerca să înțelegi acest întuneric, înlăuntrul întunericului este lumină, dar nu încerca să vezi ce este această lumină. 
         Lumină și întunericul sunt o pereche, asemeni piciorului dinainte și celui dinapoi, atunci când mergi .
         Fiecare lucru are o valoare în el însuși și este în legătură cu orice , prin putere și poziție.
         Viata obișnuită se pliază peste absolut ca o cutie și capacul ei.
          Absolutul lucrează împreună cu relativul , precum doua săgeți întâlnindu-se pe cer".
                           Shih-t'ou-Maestru Zen