Flori de Lotus 2


Simbolistica religioasa si spirituala a florii de lotus

Floarea de lotus este strans legata de hinduism, budism si practicile religioase din Egiptul antic. Pentru vechii egipteni floarea de lotus reprezenta de asemenea un simbol, lucru care se vede in picturile si sculpturile ramase marturie pe peretii templelor si mormintelor. Cercetatorii considera ca egiptenii au vazut lotusul ca pe un simbol al renasterii, deoarece floarea se scufunda noaptea si iese din nou la lumina dimineata.

In hinduism, simbolistica lotusului este putin diferita. Liderii religiosi hindusi au privit floarea ca simbol al pacii si eternitatii. Astfel, florile de lotus alb sunt de regula intalnite sub picioarele zeitatilor. Brahma, zeul creatiei, apare dintr-un lotus. Simbolul puritatii provine de la radacinile lotusului care se afla in adancurile mlastinoase ale lacurilor, contrast cu floarea care se deschide si ramane imaculata la suprafata apei.

In budism, semnificatia florii de lotus are mai multe intelesuri, unele dintre ele specifice acestei religii. Mai precis, lotusul budist reprezinta: rabdare, puritate, misticism, legatura spirituala, iubire si compasiune, vindecarea de suferinta.

Semnificatia florii de lotus in functie de culoare

Floarea de lotus se gaseste de regula in cinci culori diferite: alb, rosu, albastru, violet si roz.

Lotus alb – Este o floare incantatoare, dar si foarte venerata. Se spune ca inseamna puritatea mintii, calmul si seninatatea naturii umane, dar si perfectiunea spirituala.

Lotus roz – Este asociat cu zeitatile cele mai cunoscute din toate culturile, inclusiv cu Buddha, care este si reprezentat cum sta asezat pe aceasta planta. Lotusul roz inseamna iluminare.

Lotus rosu – Reprezinta inima si simbolizeaza dragostea altruista, pasiunea, compasiunea si bunatatea. Un lotus rosu complet inflorit simbolizeaza generozitatea.

Lotus albastru – Semnifica intelepciune si cunoastere; floarea de lotus albastra nu se deschide niciodata complet, lucru corelat cu faptul ca nu trebuie sa incetezi sa inveti si sa atingi intelepciunea in viata.

Lotus violet – Semnifica misticismul, este o floare rara, iar in unele culturi reprezinta un simbol al spiritualitatii.

In concluzie, floarea de lotus este unul dintre cele mai utilizate simboluri de-alungul istoriei, pentru mai multe religii si culturi, in special hinduismul si budismul. In general, este considerata un simbol al renasterii, deoarece se ridica din intuneric si se transforma intr-o floare foarte frumoasa si spectaculoasa.

                                                                                     (blog.floria.ro)






 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu